22.05.2009

Bibliotecile publice si mediatecile in Reims

Biblioteca Carnegie

Aceasta este biblioteca publica, si se afla in centrul orasului Reims, aproape de catedrala Notre Damme.


Aici se gasesc carti vechi si de patrimoniu(manuscrise medievale, incunabule, carti tiparite in timpul fostului regim, carti din sec XIX – XX pana in 1985), colectii iconografice(afise, carti postale, carti si pliante, gravuri), colectii regionale(toate cartile cu privire la Reims si la regiunea Champagne), colectii de ziare si reviste(cu exceptia anului in curs care se consulta la Mediateca Jean Falala), o vasta colectie de romane politiste(aproape 30 000 de titluri).
Colectiile sunt majoritatea consultabile in sala de lectura. Anumite documente pot fi imprumutate la domiciliu, cum ar fi : dubletele din fondul regional si cartile publicate in urma cu 4 ani.





Biblioteca Carnegie numara aproximativ 450 000 de documente din care : 3 000 volume manuscrise, 220 volume incunabule, 8 000 volume carti rare, 25 000 volume regionale, 30 000 romane politiste, 60 000 documente iconografice.
Servicii oferite : 45 locuri in sala de lectura, 9 locuri multimedia(acces Internet, consultare de CD si documente digitale), sala de expozitii, sala de conferinta, sala de formare. Este deschisa de martea pana sambata de la ora 10 la 19.


Aceasta biblioteca are in subordinea sa doua mediateci: Mediatec Jean Falala si Mediateca Croix Rouge, ambele costruite de arhitectul Jean-Paul Viguier in 2003. Atat biblioteca Carnegie cat si mediatecile sunt finantate de Ministerul Culturii si de Primaria din Reims. Site-ul oficial al bibliotecilor municipale http://www.bm-reims.fr/medias
Mediateca Catedrala a fost redenumita Mediateca Jean Falala in ianuarie 2007, dupa numele primarului Jean-Louis Schneiter care a initiat proiectul mediatecilor in Reims.
Aceasta mediateca se afla in fata catedralei Notre Damme din Reims, este o cladire moderna cu fatade din sticla, iar la intrare, in spatiul destinat primirii cititorilor exista o opera de arta moderna care reprezinta monstrul catedralei, opera realizata de un artist local, primaria avand obligatia ca la orice institutie culturala nou construita sa promoveze un artist.






Ea are o suprafata de 6 500 mp, 40 de angajati si 140 000 de documente in liber acces, pe orice suport (carti, periodice, CD, CD-ROM , DVD, video(VHS), benzi desenate etc), repartizate astfel : 79 400 carti pentru adulti, 34 000, CD 18 000, periodice 400 titluri, video(VHS si DVD) si CR-ROM 10 000. Aceste documente pot fi consultate atat in sala de lectura cat si imprumutate la domiciliu.




Mediateca dispune de un numar de 700 de locuri, 55 posturi multimedia(acces Internet, consultarea catalogului, consultarea de CD-ROM si de documente digitale), 14 locuri pentru consultarea documentelor video(din care 7 televizate si 2 cu casca), 14 locuri audio, 8 locuri pentru consultarea documentelor metodele limbilor ; are 4 departamente tematice multimedia pentru adulti (imagine-sunet, limbi si literaturi, stiinte si tehnica, stiinte umane si societate), sectorul tineret pe doua nivele : copii (0-7 ani) si juniori (8-14 ani), spatiu de actualitate –informare, sala pentru conferinte(200 locuri), spatiu pentru expozitii.





Mediateca Croix Rouge are o suprafata de 2100 mp repartizati pe doua nivele si deserveste cartierul Croix Rouge (20 000 locuitori).Are 18 angajati si un fond de 85 000 documente repartizate astfel : carti pentru adulti 49 000, carti pentru tineri 20 000, CD 10 000, periodice 130 de titluri, video ( VHS si DVD) si CD-ROM 5 000.

Aceasta mediateca are 13 posturi multimedia(acces Internet, consultarea catalogului, a CD-ROM-urilor, a documentelor digitale, 3 locuri de consultare video si 4 pentru documente audio), o sala pentru animatii cu 50 de locuri(pentru organizarea de expozitii, conferinte, proiectii, intalniri cu diversi oameni de cultura, spectacole), o sala de animatii destinate tinerilor ( de ex.ora de poveste), un atelier pentru diverse activitati, o sala de lucru in grup.

Mediateca Croix -Rouge are un depozit si 3 bibliobuze care asigura imprumutul in cartierele indepartate si la scoli. Ele au un traseu stabilit pe zile si ore cand merg in aceste cartiere, pentru scoli merg insa saptamanal.
In fiecare an, mediatecile fac scoaterea din colectii (casare) a documentelor care nu sunt cerute sau care sunt deteriorate fizic, precum si CD, DVD(care nu mai sunt solicitate). Biblioteca municipala selecteaza o parte din aceste titluri si le depopziteaza acolo, iar restul sunt vandute, la un pret derizoriu, in cadrul unui targ organizat la anumite intervalle.Banii incasati intra in fondul Bibliotecii municipale.

20.05.2009

Colectia de CD-uri si DVD-uri a Bibliotecii "Robert de Sorbon" Reims

Colectia de CD-uri si DVD-uri a Bibliotecii "Robert de Sorbon" din Reims reprezinta diferite genuri si stiluri.







Se gaseste aici muzica de influenta afro-americana, rock si varietati internationale, muzica clasica, muzica electronica, muzica din intreaga lume.


Interesante si ispititoare sunt si DVD-urile documentare, a caror subiecte de arta, literatura, istorie, geografie sau stiinte sociale starnesc curiozitatea cititorului.


Nu sunt uitati nici iubitorii filmelor de fictiune. Pentru ei sunt amenajate rafturi speciale.


Organizate pe nivelul hall al bibliotecii, la sectiunea de Arta, in "polul albastru", documentele audio-vizuale pot fi imprumutate de studenti, de cititori externi sau de cadrele universitare pentru o saptamana, cu posibilitatea de a prelungi o data perioada de imprumut, insa nu mai mult de 5 CD-uri, DVD-uri sau casete video o data.




Pentru cei care doresc sa le consulte in sala, s-au amenajat spatii speciale echipate cu aparatura audio-video.
Achizitia CD-urilor se face prin CDMAIL, un site specializat; prin COLACO se cumpara DVD-urile - fictiune, iar cele documentare prin ADAV.



CD-urile muzicale sunt catalogate conform PCDM (Planul de clasificare a documentelor muzicale), DVD-urile documentare - conform normelor Dewey, la fel ca si monografiile, iar DVD-urile cu filme de fictiune primesc litera F urmata de primele trei litere din numele realizatorului: de exemplu, un film realizat de Woody Allen va primi urmatoarea cota: F ALL.




O data intrate in biblioteca, CD-urile si DVD-urile nu raman in cutiuta lor originala, ci "sunt imbracate cu hainute noi": CD-urile primesc o eticheta cu numele bibliotecii, o banda anti-furt si, apoi sunt puse in huse de plastic, care in interior au buzunare velurate. In aceste buzunare isi gasesc lacas 1, 2 pana 12 CD-uri.


DVD-urile sunt puse in casete anti-furt, care pot fi deschise doar dupa inregistrarea imprumutului.



CD-urile si DVD-urile care insotesc cartile, de exemplu, cartile de metodica invatarii unei limbi straine, se gasesc alaturi de carte, in exemplul dat - in "polul roz" dedicat dedicat domeniului de Limba si literatura, si nu in "polul albastru" langa DVD-uri si CD-ROM-uri.
Tuturor celor interesati, le doresc auditie si vizionare placute !

15.05.2009

BU STIINTE - Reims

Prezentare realizata de Florica UJOC.

14.05.2009

Colectia de periodice a Bibliotecii Universitare "Robert de Sorbon" Reims

Revistele pe suport traditional sunt organizate pe domenii, reprezentate in culori, in sala cu acces liber la raft. La fiecare capat de raft, panouri de semnalare numerotate indica titlurile revistelor regasite pe etajere.



Periodicele din anul in curs se afla in sala, iar cele din anii anteriori sunt in depozite si pot fi consultate pe baza unui buletin de cerere.
Studentii pot imprumuta maxim 5 reviste pentru o saptamana, cu o singura prelungire, iar cadrele didactice - maxim 10 reviste, tot pentru o saptamana, cu o singura prelungire. Exceptie de la regula imprumutului face, intotdeauna, ultimul numar editat intrat in biblioteca, indiferent de revista, si periodicele de la sectiunea de DREPT si ECONOMIE. Datorita numarului mare de cereri, revistele acestor doua domenii pot fi consultate doar in biblioteca, intreaga colectie, din anul curent si din anii anteriori, aflandu-se in sala, cu acces liber la raft.


In Sala de actualitati sunt expuse revistele de larg interes, presa generala, nationala si internationala. Aici pot fi citite ultimele numere din The Independent, Time, Tiempo, El Pais, Le Point, Express, Le Nouvel Observateur, etc., dar si cotidienele L'Union, Le Figaro, Le Monde si revistele profesionale Documentaliste, Bibliothèque, Bulletin des Bibliothèques de France.

In paralel cu catalogul electronic, s-a realizat un catalog care cuprinde o lista cu revistele ordonate alfabetic ...

Culorile (roz - Limba si Literatura, rosu - Istorie si Geografie, galben - Drept, verde - Economie si Sociologie ...) indica domeniile revistelor si locul unde se gasesc in sala.

... ordonate tematic ...



... si o lista a siglelor.
Colectiile cu acces liber la raft sunt repartizate pe domenii, pe cele doua nivele ale bibliotecii: nivelul hall si nivelul jardin.
Numarul de abonamente se ridica la 600, iar impreuna cu titlurile aflate in depozite, la aproximativ 1000.
Lectura placuta, tuturor!